Sala de evenimente a Academiei Catolice din Bavaria a găzduit vineri, 31 mai, lucrările Adunării eparhiale a Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Germaniei, Austriei și Luxemburgului, sub președinția Înaltpreasfințitului Părinte Serafim, Mitropolitul ortodox român al Germaniei, Europei Centrale și de Nord. Ședința de lucru a fost una festivă, fiind astfel marcată aniversarea celor 30 de ani de la înființarea Mitropoliei.
Întrunirea a fost precedată de săvârșirea slujbei de Te Deum de către Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Serafim și Înaltpreasfințitul Părinte Iosif, Mitropolitul ortodox român al Europei Occidentale și Meridionale. Cu acest prilej, cei doi ierarhi au binecuvântat și două frumoase racle în care au fost așezate fragmente din moaștele Sfinților Mucenici Marius și Marta, soția sa, și fiii lor Audifaciu și Avacum, și ale Sfinților Cuvioși Macarie cel Mare și Macarie Alexandrinul. Cinstitele odoare au fost oferite în dar de către Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord, Catedralei Mitropolitane din Nürnberg și Centrului Bisericesc Român Ortodox din München, la începutul lunii mai.
După constituirea Biroului Adunării eparhiale și constatarea cvorumului statutar, Părintele Mitropolit Serafim, președintele Adunării eparhiale, a declarat deschisă ședința festivă de lucru și a prezentat programul acesteia. Alături de clericii din eparhie au fost prezenți toți ierarhii Mitropoliei Ortodoxe Române a Germaniei, Europei Centrale și de Nord și ai Mitropoliei Ortodoxe Române a Europei Occidentale și Meridionale, precum și clerici din România și reprezentanți ai autorităților române din țară și din diaspora.
În deschiderea ședinței, chiriarhul a rostit un cuvânt de binecuvântare în care a prezentat un scurt istoric al mitropoliei și a evidențiat impactul spiritual pe care misiunea pastorală a mitropoliei îl are în societatea contemporană: „Trăind într‑o societate multiconfesională, în care foarte mulți români ortodocși sunt căsătoriți cu etnici germani, am fost de la început deschiși dialogului ecumenic, atât la nivel local, cât și central. Deși societatea noastră este una secularizată, cei mai mulți creștini sunt atașați de Biserica în care au primit botezul și de valorile ei duhovnicești. Credem că Dumnezeu ne‑a împrăștiat pe noi, ortodocșii, în toată lumea, cu scopul de a da mărturie despre tradiția vie a Bisericii nedespărțite din primul mileniu, atât în ceea ce privește puritatea credinței, cât și viața mistică, duhovnicească. Tradiția ne înrădăcinează în istorie și ne dă stabilitate și inspirație. Credința și preceptele morale evanghelice nu pot fi adaptate după duhul veacului, ci omul este chemat în toată libertatea să le respecte pentru a nu decădea sub natura lui. Spiritualitatea ortodoxă, mistică și ascetică prin excelență, îl ajută pe credincios să își regăsească și să păstreze echilibrul puterilor fizice și psihice care se concentrează în inima lui”.
Un cuvânt de felicitare a fost rostit și de Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Iosif: „Acum 30 de ani, Înaltpreasfinția Voastră ați fost întronizat ca Mitropolit al Germaniei, Europei Centrale și de Nord, denumire pe care o va primi mitropolia în 2003 și, în același timp, în 1994 ați devenit și locțiitor al Arhiepiscopiei Europei Occidentale și Meridionale. Roadele acestei întronizări de acum 30 de ani se văd astăzi. Suntem acum 10 episcopi care ne ocupăm de aceste două mitropolii, începutul făcându‑l Înaltpreasfinția Voastră cu trei decenii în urmă. Pentru acest lucru dăm slavă lui Dumnezeu! Lucrarea pastorală a celor 10 episcopi din cele cinci eparhii, cărora li s‑au adăugat recent alte două, se îndreaptă către aproape șase milioane de români aflați în Europa, și eu aș putea spune că această lucrare este și rodul întronizării Înaltpreasfinției Voastre. (…) În acești ani, Mitropolia Germaniei, Europei Centrale și de Nord s‑a dezvoltat într‑un mod extraordinar, odată cu venirea a peste un milion de români în această regiune. Lucrarea pastorală a mitropoliei a fost bazată pe o reînnoire duhovnicească prin slujirea Sfintei Liturghii, prin Taina Spovedaniei și prin activități de catehizare”. În încheierea cuvântului său, în semn de prețuire și recunoștință pentru ampla lucrare pastoral‑misionară desfășurată, Mitropolitul Iosif a oferit Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Serafim și Preasfințitului Părinte Sofian Brașoveanul, Episcop‑vicar al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Germaniei, Austriei și Luxemburgului, din partea Sinodului Mitropoliei Europei Occidentale și Meridionale, Ordinul „Mitropolit Visarion Puiu”.
Un cuvânt festiv a fost rostit și de Adriana‑Loreta Stănescu, ambasadorul României la Berlin, care a evidențiat influența fundamentală a Bisericii noastre pentru întreaga civilizație europeană: „În cadrul proceselor de transformare societală prin care Europa a trecut în ultimele decenii, Biserica Ortodoxă Română a jucat și joacă un rol major în privința construirii unei noi solidarități și coeziuni la nivel european. Privind retrospectiv, suntem datori să ne exprimăm prețuirea față de Biserica Ortodoxă Română pentru construirea punților de dialog și cooperare între țări, culturi, confesiuni și Biserici, reconfirmând încă o dată faptul că proiectul reunificării europene a fost construit pe fundamentul comun oferit de practica dreptului roman, de izvoarele democrației și ale filosofiei grecești și de rădăcinile creștine ale culturii europene. Ortodoxia noastră latină este și un important vector de europenizare a societății românești și de reafirmare armonioasă a identității române ortodoxe. Doresc să adresez calde mulțumiri din partea ambasadei și a consulatelor generale ale României în Germania pentru parteneriatul apropiat cu Mitropolia Germaniei, Europei Centrale și de Nord”.
Prezent la eveniment a fost și Ciprian Olinici, secretar de stat pentru Culte din Guvernul României, care a vorbit despre importanța comunităților de credință din diaspora românească: „Mă bucur foarte mult că sunt prezent în acest cadru de acasă pentru a aniversa primii 30 de ani de existență a Mitropoliei Germaniei, Europei Centrale și de Nord. Este un spațiu al credinței, care are vocația de a cultiva o identitate de loc, de neam și de crez. Nu știu dacă acum 30 de ani Înaltpreasfințitul Părinte Serafim anticipa amploarea și dimensiunea diasporei. Era atunci o comunitate mică, timidă, care își făcea loc pe un drum al unei Europe mult diferite față de Europa de acum. Lucrurile s‑au schimbat foarte mult atât în România, cât și în Europa, pe tărâmul credinței, al identității și al dinamicii națiunii noastre. De aceea, la 30 de ani de la momentul înființării eparhiei devenite apoi mitropolie, am găsit prilejul de a privi puțin în urmă și de a descoperi lucrurile care au determinat dinamica acestei comunități și de a găsi perspectivele unui viitor. (…) În Biserică, drama sau durerea plecării de acasă a românilor poate fi vindecată, pentru că avem în interiorul comunităților de credință vocația de a cultiva o legătură autentică și profundă cu ceea ce este puternic prezent în interiorul nostru, anume credința. Când plecăm de acasă, luăm cu noi limba, credința și amintirile. Celor care rămân după noi le oferim limba și credința, ca prin ele să își construiască amintirea locului de acasă”.
În încheierea primei părți a ședinței Adunării eparhiale au mai luat cuvântul Gheorghe‑Florin Cârciu, secretar de stat în cadrul Departamentului pentru Românii de Pretutindeni, și europarlamentarul Rareș Bogdan.
Sesiunea de lucru a continuat apoi cu prezentarea rapoartelor sectoarelor Administrației eparhiale privind activitatea pastoral‑misionară, administrativă și ecumenică, catehetică și culturală, precum și filantropică, desfășurată anul trecut la nivelul arhiepiscopiei. După prezentarea rapoartelor de activitate a fost anunțată înființarea a două burse aniversare. La inițiativa Sectorului cultural al Arhiepiscopiei Germaniei, Austriei și Luxemburgului, mai multe protopopiate și parohii din Germania și Austria vor oferi o bursă de studiu de 12 luni și o bursă de cercetare de 3 luni, fiecare în valoare de 1.000 de euro lunar. Bursa de studiu va fi destinată unui student teolog ortodox român, cu posibilități materiale reduse, însă râvnitor pentru studiul temeinic al teologiei ortodoxe, urmând a fi acordată conform unor criterii care vor fi stabilite de o comisie a mitropoliei ce se va bucura de sprijinul părintelui prof. dr. Daniel Benga. Totodată, bursa de cercetare va avea ca scop susținerea unui doctorand, cercetător sau cadru didactic ortodox român pentru aprofundarea studiilor teologice printr‑un schimb de experiență academică sau în vederea realizării unui stagiu de cercetare la o universitate din Germania sau Austria. Ambele burse vor purta numele părintelui profesor Dumitru Stăniloae, el însuși format prin stagii de cercetare la München, în Franța și în Grecia, și reprezintă un semn de cinstire adus celor 30 de ani de slujire a mitropoliei și un act de recunoaștere și susținere a potențialului teologilor ortodocși români care doresc să studieze sau să aprofundeze teologia la universitățile din spațiul germanofon. Înființarea acestor burse reprezintă o continuare și o amplificare a activității social‑filantropice a mitropoliei și în special a proiectului de suflet al chiriarhului, „Burse pentru copiii săraci din Moldova”, prin care anul trecut 850 de copii nevoiași din județele Botoșani și Vaslui au primit ajutoare în valoare de peste 355.000 de euro.
Ședința festivă a Adunării eparhiale s‑a încheiat cu prezentarea activității recente a Asociației Tinerilor Ortodocși Români din Germania, realizată de Preasfințitul Părinte Sofian Brașoveanul, și a raportului financiar pe anul 2023 și a planului de buget pe anul 2024.
„Le mulțumesc tuturor celor care au prezentat activitatea arhiepiscopiei din anul 2023 și tuturor preoților și parohiilor implicați în toate proiectele noastre. Sunt mulțumit de ceea ce s‑a realizat cu darul lui Dumnezeu în anul trecut, dar aștept și doresc să facem mult mai mult pentru că sunt posibilități mult mai mari în anii care urmează. Mă refer în primul rând la catehizarea copiilor și a tinerilor noștri, proiect cu care am insistat de la începutul existenței mitropoliei. După 30 de ani de slujire îmi dau seama tot mai mult că nu avem nici un viitor dacă nu ne îngrijim de copii și de tineri. Până acum am pus cel mai mult accentul pe construirea sau procurarea de biserici proprii, și cred că de acum trebuie să accentuăm mai mult și catehizarea tinerilor, dar și a părinților și nașilor copiilor”, a spus Mitropolitul Serafim la finalul ședinței de lucru.
Clericii Arhiepiscopiei care au luat parte la evenimentele aniversare de la München au fost însoțiți în toate aceste zile și de soțiile lor. În dimineața zilei de vineri, concomitent cu ședința Adunării eparhiale, doamnele preotese au luat parte, tot la Academia Catolică din Bavaria, la câteva ateliere destinate lor. Îndată după încheierea sesiunii de lucru, toți cei prezenți s-au reunit în sala de evenimente a instituției pentru a viziona filmul „Mitropolia Germaniei, Europei Centrale și de Nord. 30 de ani de activitate misionară”, realizat de TRINITAS TV.
În continuare, părintele Emanuel Nuțu, consilier eparhial la Sectorul cultural al Arhiepiscopiei, a prezentat albumul omagial intitulat „30 de ani de misiune în diaspora. Album aniversar al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române Germaniei, Austriei și Luxemburgului”, publicat la Editura BASILICA a Patriarhiei Române: „Prin editarea acestui albumul omagial se dorește a ilustra mărturia vie a prezenței Bisericii alături de românii plecați din țară, a credinței ortodoxe, a păstrării limbii și tradițiilor românești în inima Europei. Acest album nu este doar o simplă colecție de imagini și date, ci o dovadă a devotamentului și jertfei aduse de ierarhi, preoți și credincioși în slujba Bisericii Ortodoxe Române și a țării noastre. Prin conținutul său, albumul păstrează memoria și recunoștința pentru fiecare parohie înființată de-a lungul timpului în cadrul Arhiepiscopiei Germaniei, Austriei și Luxemburgului, evidențiind eforturile și realizările comunităților ortodoxe din această regiune. Albumul servește ca arhivă vie a istoriei recente a Bisericii Ortodoxe Române în aceste ținuturi, oferind o perspectivă cuprinzătoare asupra evoluției și creșterii comunităților ortodoxe din țările arondate canonic Arhiepiscopiei, și se dorește a fi o sursă de inspirație și încurajare pentru generațiile actuale și viitoare”.
A urmat prezentarea cărții „Lumina din poveste” care, potrivit părintelui consilier eparhial, reprezintă rezultatul unor activități și ateliere culturale desfășurate într-o școală parohială din Mitropolie în colaborare cu Adriana Ene, realizatoare TRINITAS TV.
În continuare, a fost prezentată cartea „Urcuș duhovnicesc pe scara raiului. Mărturii de suflet ale preoteselor din Mitropolia Germaniei, Europei Centrale și de Nord”, volum îngrijit de dr. Cristina Benga, membru al Departamentului Învățământ religios al Arhiepiscopiei și coordonatoare a Grupului internațional de preotese „Sfânta Nona”, și de dr. Alexandra Ștefan. Potrivit celei dintâi, cartea „este un rod al răspunsului doamnelor preotese de a face cunoscută experiența lor de viață. Această poveste tainică a ceea ce este, dincolo de aparențe, un suflet jertfitor a fost dedicată împlinirii a 30 de ani de activitate a Mitropoliei Ortodoxe Române a Germaniei, Europei Centrale și de Nord. Necesitatea apariției este una foarte practică și motivațională, atât pentru familiile de preot, cât și pentru credincioșii parohiilor pe care aceste familii le păstoresc, mai ales în contextul misiunii preoțești în diaspora. Inspirată de învățătura celor 30 de trepte duhovnicești ale Sfântul Ioan Scărarul din lucrarea sa de referință, fiecare scriere – mărturie are un specific aparte și, în același timp, are o dimensiune formatoare și plină de inspirație pentru cititori. Acestea pot fi lecții duhovnicești, exemple de pus în practică sau posibile învățături pentru alte surori preotese, mai ales pentru descrierea și înțelegerea realității diasporei care este o continuă și nesfârșită provocare în numele Domnului Iisus Hristos”. Toate cele trei volume lansate au văzut lumina tiparului cu sprijinul financiar al Secretariatului de Stat pentru Culte. La final, a fost prezentat și volumul în limba germană „Rumänische geistliche Väter des 20. Jahrhunderts” („Părinți duhovnicești români ai secolului al 20-lea”).
În fața clericilor Arhiepiscopiei Germaniei, Austriei și Luxemburgului a venit apoi părintele părintele protosinghel Petru Ungureanu, consilier eparhial în cadrul Sectorului agricol, viticol și silvic al Arhiepiscopiei Bucureștilor, care le-a prezentat sortimentele de vinuri produse de Cooperativa agricolă „Via Domnului” în cunoscuta zonă viticolă Dealu Mare. Protosinghelul Petru Ungureanu le-a explicat celor prezenți că „Via Domnului” a apărut din dorința Părintelui Patriarh Daniel ca Biserica Ortodoxă Română să își producă singură vinul liturgic, deținând astfel controlul asupra calității lui, întrucât vinul liturgic reprezintă o jertfă adusă lui Dumnezeu și influențează, totodată, sănătatea preotului slujitor.
În încheierea manifestărilor aniversare din prima jumătate a zilei, Preasfințitul Părinte Sofian Brașoveanul a prezentat Crucea Clerului, oferită din partea chiriarhului tuturor preoților și diaconilor Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Germaniei, Austriei și Luxemburgului la aniversarea celor 30 de ani de existență a Mitropoliei Germaniei, Europei Centrale și de Nord.
Seara zilei de vineri a fost dedicată unei duble activități. Părintele prof. dr. Constantin Coman de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din București a susținut conferința preoțească intitulată „Păcatul ca pricină a suferinței, bolii și morții”, iar părintele prof. dr. Ioan Moga de la Facultatea de Teologie Catolică din Viena a susținut prelegerea cu titlul „Despre bolile digitale. Implicații pastorale”. În acest timp, doamnele preotese au participat la un atelier dedicat lor, în cadrul căruia le-a vorbit Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Iosif al Europei Occidentale și Meridionale și Preasfințitul Părinte Sofian Brașoveanul.
Articol de Diac. Emilian Apostolescu, Ziarul Lumina
Știre preluată de pe site‐ul Mitropoliei. Tot acolo găsiți și o galerie foto a evenimentului.