Duminica mironosițelor, numită și duminica femeilor creștine, a reprezentat un moment aparte de bucurie în viața comunității noastre parohiale. Ostenitorii parohiei noastre, fie că au cântat de-a lungul anilor în cor sau că au fost sau sunt consilieri, fie că au organizat toate la pangar sau au ajutat în Sfântul Altar, fie că au făcut curățenie sau au organizat activitățile școlii parohiale, toți aceștia au primit din partea părintelui paroh diplome de aleasă prețuire. Acest eveniment reprezintă recunoașterea întregii activități a tututor celor care de mai bine de zece ani, cu timp și fără timp, au făcut posibilă existența parohiei și a bisericii noastre.
De asemenea, doamnele din parohie s-au delectat cu un mic program artistic cu tema „Ziua Mamei”, iar la sfârșit fiecare dintre ele a primit câte un fir de trandafir alb, drept recunoaștere a importanței lor în viața noastră și în viața parohiei.