Biserica Ortodoxă Română, prin eparhiile din diaspora, desfășoară o misiune pastorală rodnică în rândul credincioșilor noştri de peste hotare. Un exemplu deosebit în acest sens este şi cel al Parohiei Ortodoxe Române din oraşul Bamberg (Germania), cu hramul „Sfânta Cuvioasă Parascheva”, al cărei păstor duhovnicesc este părintele Ionuţ Păun, un vrednic slujitor şi misionar în slujba Bisericii. Părintele ne-a relatat că de două ori pe an, în postul Sfintelor Paști și al Crăciunului, organizează numeroase colecte constând în alimente, medicamente, materiale sanitare sau îmbrăcăminte, daruri pe care le oferă în fiecare unei parohii din Romania. În acest an, au hotărât ca această colectă să fie organizată pentru comunitatea noastră, respectiv parohia Reciu.
Ca urmare a crizei sanitare actuale, în toate statele din comunitatea europeană (printre care și Germania) au fost luate măsuri severe privind stoparea răspândirii noului virus, fapt ce a îngreunat organizarea colectei, aflându-se în imposibilitatea de a oferi pachetele în perioada Pascală. Însă, cu ajutorul lui Dumnezeu, odată cu perioada de relaxare a măsurilor de distanțare socială, în data de 30 iunie am primit pachetele din Germania, constând în materiale de curățenie.
Duminică, 5 iulie, am împărțit produsele la persoanele nevoiaşe sau cu venituri mici din parohia Reciu, aducând astfel o rază de speranţă peste chipurile credincioșilor noştri. Îi mulţumim părintelui Ionuţ Păun pentru dragostea şi implicarea în această acţiune filantropică ce a vizat comunitatea noastră, rugându-L pe Bunul Dumnezeu să îi dăruiască pastorație rodnică pentru credincioşii români din diaspora.
Pr. Ioan Burja
Parohia Reciu, Protopopiatul Sebeș
Sursa și câteva foto: www.reintregirea.ro