Institutul German-Român „Ex fide lux” pentru Teologie, Știință, Cultură și Dialog organizează în 11-14 mai a.c., la Sibiu, colocviul teologic cu tema „Sfinții și cultul sfinților în Răsărit şi Apus“. Această întâlnire de înalt nivel bisericesc şi academic reprezintă prima conferință internațională organizată de institutul înfiinţat în 2016, la iniţiativa unui grup de teologi români şi germani, sub patronajul Mitropoliei Ortodoxe Române a Germaniei, Austriei şi Luxemburgului.
Conferința are loc în colaborare cu Mitropolia Ardealului și Academia Evanghelică „Transilvania” din Sibiu şi este sprijinită de Secretariatul de Stat pentru Culte.
Tema
Cultul sfinţilor constituie în mod deschis un dezacord între teologia și spiritualitatea catolică și ortodoxă, pe de o parte și spiritualitatea teologia protestantă, pe de altă parte, iar dezbaterile vor fi organizate pe modulele: argumente teologice pentru cultul sfinţilor în dialog interconfesional, aspecte biblice şi teologice, aspecte canonice, sfinţi şi martiri de-a lungul istoriei până în zilele noastre. Conferința de înalt nivel bisericesc şi academic are în vedere participarea de conferenţiari şi auditoriu aparţinând tuturor celor trei mari ramuri confesionale prezente în Transilvania.
Este prevăzută şi vizitarea bisericii evanghelice din Sebeş (jud. Alba) şi a catedralelor ortodoxă şi catolică din Alba Iulia, în vederea aprecierii importanţei speciale a celor trei monumente bisericeşti şi culturale de importanță națională, în Anul Omagial al unităţii de credinţă şi de neam şi Anul comemorativ al Făuritorilor Marii Uniri din 1918.
Conferința internațională include invitaţi din Germania și România şi se adresează profesorilor și studenților tuturor facultăților de teologie de limbă germană şi română. Conferinţa prevede şi editarea unui volum bilingv cuprinzând toate contribuţiile la conferință.
Participarea
Conferinţa se va desfăşura cu traducere simultană şi va avea loc la Academia Evanghelică „Transilvania” din Sibiu şi la Academia Ortodoxă de la Mănăstirea Brâncoveanu – Sâmbăta de Sus.
Cheltuielile de cazare şi masă, drumul spre Sâmbăta de Sus precum şi costurile excursiei la Alba Iulia şi Sebeş sunt asigurate de organizatori. Cheltuielile spre şi dinspre Sibiu sunt suportate de către participanţi. Există posibilitatea de a ajunge cu autocarul închiriat de organizatori: Bucureşti – Sibiu în 11 mai şi Sibiu – Bucureşti în 14 mai.
Pentru înscrieri, vă rugăm să completaţi şi să trimiteţi până la 25 februarie formularul ataşat, la adresele indicate.
Pentru întrebări şi informaţii detaliate poate fi contactat prof. h.c. dr. Jürgen Henkel, organizatorul principal al conferinţei (date de contact în formularul de înscriere şi în invitaţie)
Institutul Germano-Român „Ex fide lux” pentru Teologie, Știință, Cultură și Dialog,aflat sub patronajul Mitropoliei Ortodoxe Române a Germaniei, Europei Centrale și de Nord, încurajează dialogul între Biserica Ortodoxă Română şi alte biserici din România cu Bisericile din Germania și din alte țări vorbitoare de limbă germană. Mai multe informaţii despre activităţile institutului puteţi afla aici. În proiectele și evenimentele organizate de acesta, precum și în prezidiu participă ierarhi, teologi, academicieni și credincioși laici din Biserica Ortodoxă, Biserica Catolică și Bisericile protestante.
preluat de pe www.mitropolia-ro.de