Taina Sfântului Maslu, una din cele şapte Sfinte Taine, aduce vindecare fizică şi spirituală prin ungerea cu ulei sfinţit prin Harul Duhului Sfânt. Slujba este celebrată în mod curent în parohii, îndeosebi la oraşe, unde mai mulţi preoţi se pot întâlni uşor. Orice membru al parohiei poate fi uns cu ulei sfinţit pentru vindecarea sufletului şi a trupului. Fiind una din Tainele Bisericii Ortodoxe, poate fi administrată doar creştinilor ortodocşi. Totuşi, în Ardeal, catolicii participă la această slujbă a ortodocşilor, care se încheie prin ungerea cu uleiul sfinţit.
Uleiul poartă harul de a vindeca atât trupul, cât şi de a curăţa sufletul de rugina păcatelor. Slujba urmează tradiţia apostolică menţionată în Noul Testament: „… Să cheme preoţii Bisericii şi să se roage pentru el, ungându-l cu untdelemn, în numele Domnului. Şi rugăciunea credinţei va mântui pe cel bolnav şi Domnul îl va ridica, şi de va fi făcut păcate se vor ierta lui.” (Iacov 5,14-15).
Ungerea cu ulei sfințit este o Sfântă Taină mult căutată şi la îndemâna credincioşilor. Aduce înălţare şi cere răbdare pentru acceptarea voinţei lui Dumnezeu, indiferent de rezultatul exterior.
Instituirea tainei Sfântului Maslu
Taina sfântului maslu a fost instituită de însuşi Mântuitorul Iisus Hristos, atunci când a trimis pe Sfinţii Apostoli la propovăduire: „Celor ce vor crede acestor semne vor urma: în numele Meu vor scoate demoni, peste cei bolnavi mâinile îşi vor pune şi se vor face sănătoşi” (Marcu 16,17-18).
Sfinţii Apostoli au săvârşit această Taină încă din timpul în care Hristos era cu ei: „Şi mulţi demoni scoteau şi ungeau cu untdelemn mulţi bolnavi şi îi vindecau” (Marcu, 6,13).
Practica apostolică este confirmată de Sfântul Apostol Iacov în epistola sa: „Este cineva bolnav întru voi? Să cheme preoţii Bisericii şi să se roage pentru el, ungându-l cu untdelemn întru numele Domnului. Şi rugăciunea credinţei va mântui pe cel bolnav, şi-l va ridica pe el Domnul, şi de va fi făcut păcate se vor ierta lui” (Iacov 5,14-15).
Slujba Sfântului Maslu
Conţinutul slujbei este format din Psalmi din Vechiul Testament, imnuri de implorare directă a lui Dumnezeu şi rugăciuni către sfinţi ca să intervină pentru cei care se roagă. Pe lângă acestea sunt adăugate şi şapte citiri din Evanghelii (Luca 10, 25-37 ; Luca 19, 1-10 ; Matei 10, 1, 5-8 ; Matei 8, 14-23 ; Matei 25, 1-13 ; Matei 20, 21-28 ; Matei 9, 9-13), precedate de şapte citiri din alte scrieri ale Noului Testament, în special epistolele Sfântului Pavel şi ale Iacov. După fiecare set de scrieri scripturistice, preotul face o rugăciune în genunchi, ca mijlocitor al celor ce se roagă, cerând iertarea păcatelor şi sfinţirea uleiului pus înainte. În mod tradiţional, Sfântul Maslu este slujit de şapte preoţi, dar dacă sunt disponibili (ceea ce se întâmplă cel mai des) mai puţini, poate fi slujit de mai puţini, dar minim de doi (pentru că se spune „…să cheme preoţii bisericii”).
La sfârşitul acestei slujbe, preoţii ung cu uleiul sfinţit, în formă de cruce, pe credincioşi, pe frunte, ochi, urechi, nas, buze, piept şi pe dosul palmelor (sau numai pe o parte din zonele enumerate) spunând: „Doamne Sfinte, doctorul sufletelor şi trupurilor noastre, vindecă pe robul (roaba) Tău (Ta) [nume] de orice boală trupească sau sufletească ” (în tradiţia rusă) sau „Binecuvântarea Domnului, Dumnezeului şi Mântuitorului Iisus Hristos: pentru vindecarea sufletului şi trupului robului (roabei) lui Dumnezeu [nume], întotdeauna: acum şi pururea, şi în vecii vecilor. Amin” (în tradiţia greacă). Cuvintele exacte diferă după traducere şi tradiţie.
Când ungerea se face în particular, nu se ţine întreaga slujbă, ci uneori se face doar ungerea cu uleiul sfințit, rostindu-se doar câteva rugăciuni.
Sfânta Taină a Bireniei este denumirea din regiunea Transilvaniei a Sfântului Maslu. Denumirea de Sfânta Taină a Bireniei provine din anul 1300 (aproximativ) din latinescul Biruitumus care înseamnă a birui. De aici şi denumirea sa, aceasta însemnând că învinge răul aflat într-o persoană.
Surse
- OrthodoxWiki:Holy Unction
- Pr. Prof. Dr. Viorel Sava, Taina Sfântului Maslu: rânduială și semnificație, Editura Cuvântul Vieții a Mitropoliei Munteniei și Dobrogei, 2012