în urma declarării stării de urgență în Bavaria în perioada 16 martie – 04 mai 2020, Arhiepiscopia de Bamberg a decis închiderea bisericii în care slujim (ca de altfel a tuturor bisericilor din oraș). Între timp cancelarul Germaniei, Angela Merkel, a anunțat interzicerea oficierii slujbelor publice (cu participarea credincioșilor) in toate bisericile din țară, indiferent de confesiune.
Eu voi sluji Sfânta Liturghie în biserică cu ușile încuiate, în fiecare duminică, împreună cu Iustin la strană și vă voi pomeni pe toți la Sfânta Proscomidie. Deocamdată nu știm nimic daca vom putea sluji slujba de Înviere. Vă voi anunța din timp.
De asemenea, în această perioadă vă îndemn să ne rugăm fiecare acasă, la miezul nopții (cine poate; cine nu, poate să se roage la orice oră din zi) cu următoarele rugăciuni:
- Acatistul Acoperământului Maicii Domnului (descarcă de aici)
- Paraclisul Cuviosului Nichifor cel Lepros (descarcă de aici)
- Rugăciunea specială pentru încetarea noii pandemii (descarcă de aici ro și de)
Vă stau în continuare la dispoziție, ca de fiecare dată, telefonic pentru asistență religioasă. În această perioadă vă recomand să urmăriți sfintele slujbe pe Trinitas TV si Radio Trinitas. Pentru informații actualizate vă rog să urmăriți periodic pagina de Facebook a parohiei noastre.
Domnul să ne poarte în paza Sa pe toți și să înceteze această boală!
Cu binecuvântare,
Preot paroh Ionuț Păun