Pe 21 decembrie 2019 seara a avut loc la sediul parohiei noastre o masă rotundă cu tema „30 de ani de la Revoluţia Română”. La dezbatere au participat şi cei doi istorici din comunitatea noastră, domnii Valeriu Primac şi Alexandru Anca. În prima parte au fost prezentate condiţiile cadru în care s-au produs schimbările anului de graţie 1989 în Europa de est. Dl. Primac a evocat noua ordine mondială rezultată după cel de-al doilea razboi mondial, declanşarea razboiului rece între cele două blocuri ale lumii bipolare în care am trăit, primele încercari de eliberare ale est-europenilor (Ungaria 1956, Cehoslovacia 1968) reprimate în forţă de armata roşie. Anii ’80 şi venirea la putere a lui Mihail Gorbaciov au marcat începutul sfârşitului pentru lagărul comunist. Occidentul vede şansa istorică de a tranşa competiţia celor două sisteme în favoarea sa.
Desfacerea blocului est-european a fost precedată aşadar de încetarea razboiului rece şi de înţelegerile USA-URSS, culminând cu întâlnirile la nivel înalt de la Reykjavik şi apoi Malta.
Au fost evocaţi de asemenea cei trei oameni de stat care au făcut posibilă încetarea razboiului rece şi reunificarea Europei: Ronald Reagan, Papa Ioan-Paul al II-lea şi Margret Thatcher. Iniţial, SUA sprijineau doar reunificarea Germaniei. Primul ministru al Marii Britanii dar şi preşedintele Francois Mitterand au convins Washington-ul să ceară URSS-ului eliberarea tuturor ţărilor est-europene, nu numai a RDG-ului. URSS se afla pe poziţie defensivă, de perdant „de facto” al războiului rece, acceptând condiţiile impuse de SUA, de a nu interveni cu forţa în estul Europei.
Dr. Alexandru Anca ne-a prezentat apoi succesiunea evenimentelor în România, în special între 16 si 25 decembrie, inclusiv personajele cheie, cu un rol în desfăşurarea evenimentelor. Ceauşescu nu a putut accepta predarea paşnică a puterii, sistem pluripartit, alegeri libere, economie capitalistă. A sperat sa facă din România o insula comunistă, asemeni Coreei de Nord, salvând asfel şi propriul clan. Nu a înţeles gravitatea situaţiei, nici când toţi ceilalţi lideri est-europeni părăseau scena unul câte unul (până şi vecinul şi prietenul Todor Jivkov s-a retras de bună voie). Dl. Anca a subliniat şi caracterul nelegal al intervenţiilor armate la Timişoara şi în celelalte oraşe pâna pe 22.12., când s-a decretat starea de necesitate.
Acesta ar fi cazul particular al României în 1989: Peste 1000 de morţi şi între 3000 şi 4000 de răniţi înregistraţi oficial (Ministerul Sănătătii). În celelalte state comuniste din lagărul est-european n-au fost victime, schimbarea din 1989 s-a făcut pe cale paşnică.
Discuţia a fost susţinută de toţi participanţii la dialog cu mărturii şi impresii personale, venite de la martori oculari mai ales din zonele-focar ale revoluţiei.
Implicarea servicilor secrete occidentale, direct sau indirect, a fost evidentă dar şi binevenită. Prezenţa punctuală a serviciilor secrete nu trebuie sa ne mire şi nici să ne revolte; asta nu scade cu nimic din eroismul cetaţenilor care s-au ridicat pentru prima dată în masă contra dictaturii comuniste. La noi a fost nevoie însă de o scânteie care să declanşeze revolta populară. Nu se putea interveni din afară pentru destituirea lui Ceauşescu, pentru că s-ar fi pierdut sprijinul popular. Aşa s-a facut că un numar restrâns de câteva zeci de enoriaşi care au pichetat în 15-16 decembrie locuinta pastorului Laszlo Tökes (aflat în conflict cu autoritaţile bisericesti, trebuia evacuat/detaşat la o parohie de provincie, departe de Timişoara) a dus la o revoltă în masă, în cele din urma de neoprit.
Timişorenii s-au solidarizat în număr din ce în ce mai mare, iar represaliile au declanşat ceea ce cunoaştem acum sub numele de „Revoluţia de la Timişoara“. Un aspect mai complicat şi mai puţin mediatizat este rolul armatei în revoluţie: Până în 20.12. la Timişoara, respectiv până pe 22 la prânz în Bucuresti.
Dar şi după aceste date, când „armata era cu noi”, intervenţiile lor au fost haotice, nefiind pregatiţi pentru lupte de stradă (vorbim de unităţi de tanchişti, infanterişti, artilerişti, paraşutişti, etc). Apoi marea de civili din jur a îngreunat sau făcut practic imposibilă orice strategie de luptă. La care s-a adaugat televiziunea, unde se dădeau în direct ordine armatei(!) – fenomen unic şi dezastruos. Personajele de la TVR, crainici, redactori (deveniţi brusc democraţi şi anticomunişti), au creat – cel mai probabil cu intenţie – un haos şi o panică de nedescris. În astfel de condiţii, au căzut victime oameni nevinovaţi, inclusiv militari. S-au tras atunci în toată ţara peste 12,6 milioane de cartuşe (bilanţul oficial, după încetarea ostilităţilor).
Nu se cunosc date concrete despre trupele speciale, numiţi la acea data terorişti, folosiţi pentru a crea diversiune în diferite puncte cheie ale oraşelor. Daca au existat în această formă, se pare că purtau şi ei haina militară, ceea ce a făcut aproape imposibilăidentificarea şi izolarea lor. Ba chiar mulţi militari în misiune de luptă au fost confundaţi cu ‘teroriştii’ şi anihilaţi (doua cazuri celebre la Academia Militară şi aeroportul Otopeni, soldate cu zeci de morţi, militari fără nici o vină). Nu se ştie nici cine a comandat trupele ‘speciale’, nici cum ar fi putut fi oprite după fuga şi după execuţia Ceauşeştilor. 80% din victime au căzut totuşi după evacuarea lui Ceauşescu din sediul CC, în 22 decembrie, la prânz… Prea multe semne de întrebare persistă şi după 30 de ani!
Despre dosarul revoluţiei:
În 8 aprilie 2019, la aproape 30 de ani de la Revoluție, procurorii Secţiei militare din Parchetul General au trimis în judecată dosarul Revoluției din decembrie 1989, în care Ion Iliescu, Gelu Voican Voiculescu, Iosif Rus şi Emil Dumitrescu au fost puși sub acuzare pentru infracţiuni contra umanităţii. Dosarul cauzei cuprintre 3.330 de volume, dintre care 2.030 au fost instrumentate după 13 iunie 2016 (sursa: HotNews.ro).
Dl. Mircea Ichim, jurist de profesie, ne-a explicat care sunt principalele pârgii pentru a tergiversa finalizarea unui dosar şi ce tertipuri au fost aplicate de cei direct interesati in muşamalizarea faptelor.
Despre manualelel de istorie:
Dl. Primac ne-a prezentat caracterul foarte slab al manualelor de istorie, care nu vin deloc în sprijinul elevilor, pentru a-i ajuta să înţeleagă un fenomen atât de complex precum Revoluţia română.
Părintele Galeriu: „Vom muri şi vom fi liberi!” Din revista „Miracol ’89” (1999), www.ziaristionline.ro
Potirul durerilor era plin la acea cumpănă de vremi! A luminat atunci în spiritul vostru, tinerilor, un cuvânt unic: „Vom muri şi vom fi liberi!”. Nu l-a rostit nimeni în vreo altă ţară, în vreo altă revoluţie, nici la 1789, nici la 1848, nici în 1917. Voi aţi descoperit libertatea în moarte, dar nu în moartea ca moarte, ci în moartea ca jertfă. Aşa a fost la început: Jertfa, nu moartea!
Creaţia e întemeiată pe jertfă. Păcatul a transformat jertfa în moarte. Dar Hristos a transformat, prin Cruce, moartea în Jertfă, care duce la Ȋnviere – în jertfă rodește învierea. În jertfa voastră a rodit reînvierea neamului. Voi aşa aţi trăit moartea, ca jertfă; trăind-o aşa, moartea murise în voi mai înainte; murise frica, murise sclavia totalitară, murise josnicia materialistă, murise ateismul, murise tot ce omoară viaţa în duhul ei divin, nemuritor.
Ferice de neamul care se întemeiază şi se înnoieşte prin jertfă în numele lui Hristos, Cel care, prin jertfă, ne-a dăruit Ȋnvierea.
Articol de Aurelian Gurguță
