În săptămâna premergătoare sărbătorii Nașterii Domnului Iisus Hristos, părintele Ionuț a mers pe la casele credincioșilor cu Icoana Praznicului, așa cum este tradiția bisericii noastre, spre a vesti marea sărbătoare ce urma să vină. Alături de cântarea troparului sărbătorii, părintele a adus cu dânsul și liniștea și pacea Pruncului Iisus.
De asemenea, în Ajunul Crăciunului, copiii parohiei împreună cu părintele nostru, au colindat casele și sufletele credincioșilor, aducând tuturor momente de bucurie și trăiri sufletești intense. Doamna preoteasă Mihaela a organizat grupa copiilor, repetând cu ei colindele românești în cadrul orelor de limba română organizate lunar în cadrul parohiei.
Bucuria adusă de către copii a fost răsplătită de cei colindați cu dulciuri, fructe și bănuți. Nădăjduim, cu ajutorul Domnului, să fie un început bun și o tradiție care să se dezvolte în anii ce urmează.
Felicitări copiilor pentru efortul depus și dragostea arătată!