Întâlnirea preoților din Protopopiatul Bavariei

1Sâmbătă, 5 decembrie, parohia „Nașterea Domnului” din München a găzduit ședința de lucru a preoților din protopopiatul Bavariei. Alături de Preasfințitul Părinte Sofian Brașoveanul, Episcop vicar și de părintele protoiereu Drd. Alexandru Nan, preoții au discutat pe baza ordinii de zi stabilite, probleme de ordin duhovnicesc, administrativ și pastoral.

 

După rostirea rugăciunii „Împărate ceresc…”, părintele protoiereu Alexandru Nan a susținut un scurt referat pe baza Tratatului de preoție al Sfântului Ioan Gură de Aur, având ca temă centrală datoriile preoților și ale credincioșilor pentru susținerea vieții duhovnicești. În capitolul VIII al Tratatului, Sfântul Ioan scrie că responsabilitatea preoțească este mai mare decât exercițiile spirituale și milostenia, fiindcă de ea depinde mântuirea întregii comunități bisericești. Totodată înălțimea slujirii preoțești presupune și numeroase încercări și jertfe din partea slujitorului.

Momentul duhovnicesc a fost urmat de discuții juridico-administrative, ocazionate de specificul legislativ din Bavaria, land în care Mitropolia a primit pentru prima dată statutul de corporație de drept public (2006), care îi oferă o înaltă recunoaștere în fața autorităților germane. Dl. Livius Wulk, contabil-șef al Mitropoliei, a explicat specificitățile juridice ale „corporației de drept public” (KdöR), „asociației înscrise în Registrul de asociații” (e.V.), respectiv al „asociației de susținere”(„Förderverein“), precum și necesitatea modificării statutelor parohiale conform celor ale unei „asociații de susținere” („Förderverein“), necesare pentru compatibilitatea cu legislația statului bavarez. Între alte subiecte de discuție s-au mai numărat: viitorul învățământului religios ortodox în Germania și Bavaria, înscrierea confesională a românilor ortodocși în registrele locale sub sigla „RX” („rumänisch-orthodox“), întrajutorarea preoților din protopopiat, susținerea proiectelor sociale ale Mitropoliei, intensificarea legăturilor între parohii, a slujbelor cu participarea mai multor comunități românești și a activităților culturale de promovare a tradițiilor românești.

Discuțiile s-au desfășurat într-o atmosferă frățească, viitoarea conferință fiind programată pentru 13 februarie 2016.

1 3 5

Sursa: http://mitropolia-ro.de/index.php/arhiva-stirilor/704-intalnirea-preotilor-din-protopopiatul-bavariei

Schreibe einen Kommentar