Înaintea Sărbătorii Nașterii Domnului, parohia ortodoxă română din Bamberg a inițiat o acțiune de întrajutorare pentru frații români din Țara noastră. Astfel de-a lungul câtorva duminici din Postul Crăciunului, la biserica noastră din Bamberg, s-au strâns 43 de cutii mari cu haine și alimente neperisabile. Acesta au fost transportate în România și donate parohiei Independența, protopopiatul Călărași, pentru credincioșii nevoiași din această parte a Bărăganului. Bucuria oamenilor se poate vedea în fotografiile alăturate.
Evenimente
Centenar Marea Unire | Conferință și expoziție de fotografie
În data de 1 decembrie, de Ziua Națională a României, a avut loc în parohia din Bamberg, cu hramul Sfânta Cuvioasă Parascheva și Sfinții Franconi Kilian, Colonat și Totnan, o prezentare a cadrului istoric al Marii Uniri de la 1918. Prezentarea a fost făcut de către istoricii Valeriu Primac și dr. Alexandru Ștefan Anca.
La început s-a prezentat o scurtă definiție a Marii Uniri accentuându-se faptul că nu este vorba de unirea tuturor românilor, ci de unirea românilor locuitori în provinciile istorice românești cu Regatul României. Actul Unirii Românilor a avut loc la sfârșitul Primului Război Mondial pe fondul general al autodeterminării popoarele în urma destrămării a două imperii: a Rusei Țariste și a Imperiului Austro-Ungar. În cazul Unirii de la 1918 acest act a fost unul rezultat în urma procesului de autodeterminare a popoarelor, dar și un rezultat al acțiunii diplomației Regatului României, în special în partea a doua a Actului Unirii și anume la obținerea recunoașterii internaționale. A fost un proces încununat de succes, România dublându-și practic teritoriul și populația, participând, însă, cu jertfe mari a această conflagrație mondială.
Centenar Marea Unire | Conferință și expoziție de fotografie
Sâmbătă, 01 decembrie, orele 18:00, va avea loc la biserica noastra din Bamberg conferința cu titlul „Centenar Marea Unire 1918-2018” și vernisajul expoziției inedite de fotografie despre Marea Unire de la 1918.
Vor conferenția doi dintre enoriașii parohiei noastre: profesor de istorie Valeriu Primac și asist. univ. dr. Alexandru Anca.
În aceeași zi, dimineața, va avea loc și întâlnirea lunară a Școlii parohiale, în cadrul căreia copiii vor afla detalii despre Marea Unire și vor confecționa diferite obiecte pe această tematică.
Vă așteptăm cu drag!
pr. Păun
Invitație la hramul de vară al parohiei
Duminică, 8 iulie, vom sărbători hramul de vară și vom cinsti astfel pe ocrotitorii parohiei noastre, sfinții mucenici Kilian, Kolonat și Totnan.
Programul zilei:
- 10.00 – Acatistul Sfinților ortodocși din spațiul german
- 10.30 – Sfânta Liturghie și program artistic al copiilor parohiei
- 14.30 – după amiază la iarbă verde, agapă cu grătar și prăjituri tradiționale, pricesne cântate împreună și muzică populară românească.
Locația: BSC Bamberg 1920 e.V. – Am Sendelbach 4, 96050 Bamberg
Vă așteptăm cu drag!
Pr. Păun
Pastorala Mitropolitului Serafim la Duminica Iertării şi începutul Postului Mare 2018
Preacucernici Părinţi şi iubiţi credincioşi,
În calendarul nostru creştin ortodox, duminica aceasta se numeşte „Duminica izgonirii lui Adam din rai” şi „Duminica iertării”. În Sfânta Evanghelie care s-a citit astăzi, Mântuitorul Iisus Hristos ne atrage atenţia asupra a trei lucruri esenţiale pentru viaţa noastră de creştini: iertarea greşelilor semenilor, felul în care trebuie să postim şi libertatea inimii faţă de bunurile materiale.
Invitaţie la conferinţa „Sfinții și cultul sfinților în Răsărit şi Apus“
Institutul German-Român „Ex fide lux” pentru Teologie, Știință, Cultură și Dialog organizează în 11-14 mai a.c., la Sibiu, colocviul teologic cu tema „Sfinții și cultul sfinților în Răsărit şi Apus“. Această întâlnire de înalt nivel bisericesc şi academic reprezintă prima conferință internațională organizată de institutul înfiinţat în 2016, la iniţiativa unui grup de teologi români şi germani, sub patronajul Mitropoliei Ortodoxe Române a Germaniei, Austriei şi Luxemburgului.
Conferința are loc în colaborare cu Mitropolia Ardealului și Academia Evanghelică „Transilvania” din Sibiu şi este sprijinită de Secretariatul de Stat pentru Culte.